Somnul la copii, un articol de Camelia Bota, Psiholog

Vine “Moș Ene pe la gene!” cu convoiul de povești și îmbrățișări de noapte bună! Ca o magie, tumultul de peste zi se transpune ușor în scene de teatru și povești ce vin să coloreze noaptea copiilor și nu numai. O parte din viața noastrăînseamnă SOMN  și  de cantitatea și calitatea acestuia depinde cât de veseli, atenti, tonici, energici, inteligenți  suntem cu toții și mai ales copiii noștri.

În rândurile de mai jos veți găsi informații despre perturbările somnului și despre momentele în care, voi mămici și tătici, ar trebui să trageți niște semnale de alarmă și să consultați un medic pediatru sau un psiholog.

În primele luni de viață  caracteristicile somnului  evoluează foarte rapid iar perturbările acestuia ar trebui identificate cât mai repede pentru a preveni anumite tulburări de comportament ale copilului.

E bine de știut că un nou – născut doarme în medie 16-17 ore pe zi în tranșe de aproximativ 3 ore. La 3 luni copilul doarme în continuare 15 ore cu faze de somn  mai lungi în timpul nopții (  pănă la 7 ore consecutiv) și momente de veghe prelungită în timpul zilei.  La 1 an doarme 13 ore,  între 3 și 5 ani scade la 11-12 ore, între 6 și 12 ani scade la 9-10 ore iar după 13 pana la 15 ani,  aproximativ 9 ore. Precizez că aceste intervale sunt orientative deoarece există mari variații interindividuale.

sursa foto: 123rf.com

Haideți să vedem care sunt semnele care ar trebui să ne dea de gândit asupra calității somnului copilului nostru.

• Insomnia din primul an care este de două feluri:  comună și severă

Insomnia din primul an reflectă, de obicei, o dificultate de relaționare între bebeluș și anturajul său.

 În insomnia comună  cele mai frecvente cauze sunt: agitația în familie la ora de culcare a copilului (televizorul pornit , tableta butonată fugitiv în scop professional sau  pentru divertisment , muzică, petreceri, musafiri, ultima masă prea abundentă și apropiată de ora culcării, certuri și tensiuni familiale, aparatura electronică instalată în spațiul de somn). Evitarea acestor factori pot imbunătății considerabil somnul copilului dumneavoastră și dacă mai adăugați și câteva ritualuri, aduceți și mai multă armonie în atmosferă (dactilopictura, desene cu creioane colorate, teatru de păpuși pe după canapea, muzică de relaxare, povești citite de către părinți  etc  –  adică o  comunicarea  autentică).

Cu mic efort și niște reguli autoimpuse acest tip de insomnie poate să dispară cu ușurință.

Insomnia precoce severă  se poate manifesta prin agitația copilului: bebelușul țipă, plânge, se agită și nu se calmează decât pentru scurte momente, epuizat, pentru ca mai apoi să înceapă din nou să plângă. Sau se mai manifestă prin calm: copilul stă cu ochii larg deschiși în pătuțul său, tăcut zi și noapte. Lasă impresia că nu cere nimic, nu așteaptă nimic. În aceste cazuri se recomndă  consult psihoterapeutic și/sau pediatric pentru stabilirea cauzelor.  Cauzele probabile, după unii autori, ar putea fi anumite stări de depresie,  angoasă, anxietate ale mamei.

• Dificultățile de adormire

Dacă aveți un copil cu vârsta cuprinsă între 2 și 5-6 ani este aproape normal ca el să nu vrea sa doarmă! De ce?  Fiindca acum el a descoperit cât de fain e să se poată mișca și experimenta,  să ajungă la obiecte la care nici nu visa să ajungă cu puțin timp în urmă. Și din această cauză el consideră  adormirea ca pe o regresie. “ Dacă dorm nu mai pot face nimic din toate astea!”

O altă explicație e dată de faptul că pot apărea și visele de angoasă cu fantome și mici monștri (atenție la desenele animate pe care le primesc copiii la culcare!  Ar fi de evitat tot ceea ce excită sistemul nervos al copilului înainte de ora de culcare – gen televizor –  sau imagini, jocuri video  care le-ar putea induce teamă).  Toate astea neliniștesc copilul  iar el se va opune să se culce spunând ba că îi este frică de întuneric, ba își va căuta cu neliniște păpușica, ursulețul sau își va suge degetul. Astfel dragi părinți, orice copilaș normal trece, mai mult sau mai puțin, prin această perioadă în care se va opune somnului din diferite motive. Noi, părinți iubitori, satisfacem nevoile lor: pupăm păpușica, spunem somn ușor ursuleților, citim povestea, strangem copilașul în brațe, lăsăm o luminiță de veghe, îi arătăm iubire și afecține și îl încurajăm să creadă în capacitatea sa de a controla atât pulsiunile cat și aceast regresie.

Astfel, pentru ca micuții noștri să adoarmă ușor,  ar fi de evitat următoarele:

• condițiile exterioare defectuoase (zgomot, coabitarea în camera părinților, iregularitatea excesiva a orelor de culcare),
• o presiune externă inadecvată (rigiditate excesivă, opoziția față de părinți a unui copil care dorește să păstreze controlul asupra acestei situații sau propia autonomie),
• stările anxioase ale copilului sau celorlați membri. 

Manifestările sunt următoarele:

• Opoziția față de culcare – copilul plânge, se agită, se dezvelește când este culcat. Adesea numai după o lunga perioadă  de luptă cu părinții sfârșește  prin a fi “doborât” de somn.
• Ritualurile de culcare – Sunt foarte frecvente între 3 și 5-6 ani  – copilul cere ca pernița lui, jucăria, batista, pantofii sau orice alt obiect să fie aranjate într-un anumit mod, întotdeauna același. Alteori cere o bomboană, un pahar cu apă, repetarea aceleiași povești.
• Fobia de culcare – Copilul cere să i se lase o lumină aprinsă, ușa deschisă. Uneori atinge o asemenea intensitate încât copilul este cuprins de panică imediat ce simte că adoarme: vrea să fie ținut de mână, să adoarmă între părinți, în patul lor, într-un fotoliu. Copilul nu poate fi așezat în patul lui decât după ce a adormit. Această fobie de culcare apare în general după episoade de  vise de angoasă, către 2-3 ani.
• Insomnia autentică – se observă la copilul mare sau la adolescent, este mai rară și se caracterizează prin întârzierea de a adormi. În majoritatea cazurilor, calitatea somnului la acești copii este nealterată însă apare un decalaj: adoarm la 2 noaptea și se trezesc târziu spre prânz. Astfel de decalaje ale ritmului de somn sunt foarte frecvente la adolescenți din mai multe motive: dorința de autonomie, control a propriei vieți, independență, culpabilitate față de viața onirică sau masturbare…

Este important să se facă diferența între insomnia autentică, adică reducerea semnificativă a timpului de somn care este cauzatoare de alte tulburări comportamentale și insomnia frecvent întalnită la adolescenți,  care nu este patologică dar nici nu este recomandată, intervalul normal de somn fiind intre ora 22 si 8 dimineața.

Mai jos regăsiți, pe scurt, informații despre anomaliile care apar în timpul somnului, adică despre parasomnii.

Una dintre acestea este:

• Teroarea nocturnă – o activitate halucinatorie nocturnă. Brusc copilul începe să țipe în pat, buimac și cu o figură înspăimântată. Nu-i recunoaște pe cei din jur, nici chiar pe mama lui, și pare innaccesibil la orice raționament. În mod obișnuit se observă paloare, transpirație și tahicardie. Criza durează cel mult câteva minute apopi copilul adoarme imediat. Aceste  terori apar la începutul  nopții în cursul primului ciclu de somn, și survin în jurul vârstei de 3-4 ani. În mod obișnuit a d oua zi, la trezire, copilul nu-și amintește teroarea.

În majoritatea cazurilor ele se reproduc de câteva ori între 3 și 5-6 ani, apoi dispar. Mai rar frecvența lor devine regulată, aproape cotidiană acest lucru imăpinând consult psihoteraputic  și pediatric.

• Trezirea anxioasă – copilul se trezește, neliniștit, dar fără manifestări halucinatorii. Deseori se duce în patul părinților ca să adoarmă din nou.
• Somnambulismul – predomină la băieți, apare între 7 și 12 ani, este genetic. În cursul primei jumătăți a nopții, copilul se ridică și merge. Uneori prezintă o activitate complicată, întotdeauna identică. După câteva minute (10 până la 30 ), se culcă la loc sau se lasă dus în pat. A doua zi nu-și amintește  de nimic. În forma sa cea mai redusă, copilul, cu ochii deschiși, încearcă numai să se ridice. Evoluează adesea în mod favorabil, dispărând în mod spontan. În astfel de cazuri abținerea terapeutică  reprezintă regula. Atunci când somnambulismul este însoțit și de alte simptome, în special manifestări anxioase, o susținere psihoterapeurică poate fi utilă.

În toate cazurile trebuie vegheat la securitatea copilului (scări, ferestre, uși,care conduc

spre locuri periculoase…)în măsura în care sunt posibile acceidente în cursul unui acces

de somnambulism.

• Automatisme motorii: ritmiile din timpul somnului – vizează în primul rând băiatul. Cu o apariție foarte precoce, dar silențioase la început, ele devin motiv de consultație atunci când copilul începe să facă zgomot. Aceste a apar în mijlocul nopții, durează câteva secunde și se repetă de 3-4 ori pe noapte. Mai rar poate să dureze 15 – 30 de minute. Ritmul lor este întotdeauna extrem de regulat, aproximativ o bătaie pe secundă. Mișcarea în sine este variabilă: întoarcerea capului de la stanga la dreapta,  balansarea gambei sau a genunchiului pliat. Mișcarea poate atinge o mare intensitate, să facă mult zgomot și să antreneze mișcarea patului în cameră.

Ca și evoluție, merge spre dispariția spontană în majoritatea cazurilor, începând de la 3-4

ani. Puține cazuri persistă peste această vârstă, dar dispar către pubertate.

Pe lângă toate aceste informații înșiruite, nu uita că, înainte de toate, cel mai important este ca micuțul tău să se simtă iubit, apreciat, îngrijit, hrănit emoțional și toate astea sunt motive suficiente pentru ca el să doarmă liniștit chiar dacă uneori nu vrea să adoarmă.