sursa foto:Pinterest

” Ne place să călătorim. Când putem, cum putem, ne luăm bagajul și plecăm. De obicei departe, cât mai departe. De șapte luni, de când a venit Alex, ne tot facem planuri de drum. Așa că primul lui zbor a fost către Londra, de Paște. Mai avem bilete cumpărate pentru alte două vacanțe, una în Europa și una în Statele Unite. Evident, în 3.

Așa că drumul spre Londra a fost unul de antrenament, cum va fi și cel din toamnă, spre Suedia, pentru că în decembrie ne așteaptă un zbor de vreo 25 de ore, plus 3 escale… Dumnezeu cu mila și noi cu coordonarea! 🙂

Da, coordonarea partenerilor este foarte importantă când călătorești cu un bebeluș. Părerea mea! Dacă nu funcționam ca o echipă, ne dobora omul mic. Hai să vă zic cum ne-am pregătit și pe urmă cum am făcut față.

Cel mai important a fost bagajul de mână al lui Alex. Am pus în el:

sursa foto: www.dianamihaila.ro

Și acum să trecem la organizare, aceea de care spuneam că ne-a scos pe noi din încurcătură. Sau așa ni s-a părut. 🙂

Cum a fost zborul de dus

Primul zbor, București-Londra, a fost greu. Alex a plâns jumătate din drum. Începutul a fost promițător, a mâncat un biberon mare, s-a cuibărit în brațe, a adormit. Fericirea n-a ținut mult și dă-i țipete. Ia-l în brațe, dă-l de la unul la altul, ia gelul, dă-l pe gingii, dă-i sirop de crampe, dă-i să roadă colierul… Când unul îl ținea, celălalt administra ce consideram că trebuie administrat. Aici a funcționat perfect organizarea și sincronizarea. Printre scurtele reprize de somn și calm, i-am cântat, am dansat pe culoarul avionului… Mi-era o rușine de lumea din jur!!! Nu știu dacă datorită faptului că au văzut că încercăm constant să îl liniștim ori pentru că mulți aveau căști, dar toți cei din proximitate au fost foarte drăguți cu noi. Și uite așa au trecut trei ore și am ajuns la Londra. 🙂

De Paște avea să îi iasă al doilea dinte și poate și asta l-a deranjat la zborul de dus…

Cum a fost zborul de întoarcere

Pe sistem una rece, una caldă, Alex a dormit fără întrerupere 3 ore. A mâncat biberonul la decolare și s-a mai trezit înainte de aterizare pentru că trebuia schimbat. Și când e cod maro organizarea și sincronizarea sunt de bază, pentru că unul schimbă și celălalt dă la mână cele necesare. 🙂

Puțin despre geanta bebelușului

Ziceam mai sus că vă povestesc despre geanta bebelușului, care acum a funcționat ca bagaj de mână. Am avut cu noi un model Babymoov, de la bebebrands.ro (uite mai multe modele), care are salteluță de înfășat, husă pentru biberon, husă pentru suzetă și plic transparent pentru scutece sau haine murdare. Noi l-am folosit pentru medicamente.

Dar nu asta e faza cea mai frumoasă cu geanta noastră, ci modelul. Știți că cele mai multe genți de bebeluș sunt destul de feminine, deci tatăl evite să o care. Ei bine a noastră arată ca un man purse, deci fără reclamații când e de luat în spate. 🙂

Hainele bebelușului în timpul zborului

Pe Alex am ales să îl îmbrac la fel ca și pe noi, comod. Așa că am evitat pantalonii cu capse și fermoare și i-am luat unii plușați. În partea de sus a avut un body și un pulover. L-am îmbrăcat în straturi pentru a fi ușor de pus/scos haine când îi era cald sau frig.

Pantofi am uitat să îi luăm, așa că i-am cumpărat o pereche din vacanță. Pentru că s-a dovedit a fi o treabă complicată atunci când nu e cu mine, am făcut un grafic cu mărimi la încălțări pentru copii de la 0 la 2 ani. Sper să îți fie de folos și ție.

Am luat și căruciorul cu noi

Și de parcă nu aveam destule de cărat, am luat cu noi și căruciorul. Este dintr-o bucată și se face destul de mic când e pliat. Am putut merge cu el până la scara avionului și ne-a fost returnat pe banda cu bagaje. Am fost dezamăgită totuși pentru că l-am trimis la cală în plastic, cu eticheta la vedere și pe bandă a venit desfăcut, deci murdar… Mă gândesc serios să închiriez cărucior când mergem în State, pentru că oricum al nostru nu e protejat în timpul transportului, deci care mai e diferența? Dacă aveți vreun sfat, vreo recomandare, vă rămân recunoscătoare!

Până atunci mai sunt drumuri de făcut și lucruri de învățat. Zboruri multe și line vă doresc! 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul despre prima călătorie cu avionul a bebelușului și îl consideri util, distribuie-l te rog în orice formă dorești.”

articol preluat de pe www.dianamihaila.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER
Abonează-te la NEWSLETTER

Și te vom ține la curent cu privire la ofertele pentru Crăciun!

Aimei Abonează-te la notificări! Te anunțăm cu privire la produse noi și oferte!
Dismiss
Allow Notifications